Fotbalul
este fără îndoială cel mai popular şi mai răspândit jocsportiv. Popularitatea
şi atracţia pentru practicarea jocului de fotbal sunt
determinate
de exi
stenţa
unor trăsături şi caracteristici proprii, care
-l fac
să aibă
ceva în plus, ceva specific faţă de celelalte discipline sportive.
Foarte
mulţi tineri sunt angrenaţi în practicarea lui organizată (bazade masă a
performanţei, performanţă şi mare performanţă), fiind folosittotodată şi pentru odihnă
şi recreere activă (ca mijloc de agrement).
Jocul de fotbal poate fi folosit în
prevenirea, corectarea
deficienţelor fizice şi în recuperarea
kinetică posttraumatică.
Utilizând jocul de fotbal, ca mijloc
asociat al kinetoterapiei, se potinduce efecte diferite,
profilactice sau terapeutice.
Astfel, putem spune căfotbalul răspunde în parte obiectivelor kinetoterapiei, cum
ar fi: prevenirea, corectarea deficienţelor fizice şi recuperarea kinetică posttraumatică, creşterea, prevenirea scăderii sau menţinerea capacităţiigenerale
de efort a organismului, chiar dacă aceasta este limitată dedereglări
funcţionale ireversibile; redobândirea amplitudinii de mişcare;formarea unui
sistem de priceperi şi deprinderi specifice pentruautoîntreţinere; ameliorarea
forţei şi rezistenţei specifice şi generale;formarea capacităţii de relaxare;
corectarea deficitului circulator şi
respirator.
Jocul de fotbal, prin multiplele sale
valenţe educative, corective şi
formative, poate fi catalogat cu succes
drept unul din mijloacele asociatekinetoterapiei.
Poate fi utilizat atât în timpul şedinţei
de kinetoterapie, în timpullecţiei de educaţie fizică de către elevii cu
deficienţe fizice, în timpulantrenamentului sportiv, dar şi în timpul
liber, indiferent de vârstă.
13Universitatea Spiru Haret
ancheta
(chestionarul), prelucrarea şi interpretarea statistico
-matema-
tică a
date
lor
etc.2.
Istoricul
jocului de fotbal
Istoria
jocului de fotbal ne relatează faptul că jocurile cu mingea, practicate încă din cele mai vechi timpuri, au evoluat în paralel cufenomenele
sociale, economice şi politice ale perioadelor respective.
Apariţia
şi
evoluţia
jocului de fotbal au fost relatate de foarte mulţi
autori,
printre care un rol important l-
au avut
C. Manuşaride şi C.Ghemigean, care au reuşit să aprofundeze această
problematică în cartea
Aproape
totul despre fotbal
(1986).
Jocurile
cu mingea la popoarele primitive
În
toate jocurile practicate de populaţiile primitive, mingea eracunoscută şi
folosită foarte des. Aceasta era reprezentată de o nucă decocos, o sferă de
lemn sau de multe ori se confecţiona din piele de animalumplută cu păr,
paie, fân, muşchi, licheni etc.
pot
fi definite ca fiind aspectele exterioare
distincte
şi necesare de manifestare a echipei, expresie a conţinutului(modul de
organizare şi acţionare) în diferite momente ale jocului,
folosind
întregul arsenal de mijloace tehnico-
tactice
în scopul realizării
sarcinilor
de joc în atac.În jocul de fotbal întâlnim patru forme de atac:1.
contraatacul;2.
atacul
rapid;3.
atacul
poziţional;
4.
atacul
în circulaţie de minge şi jucători.
1.
Contraatacul
-
prin această formă de atac înţelegem acţiuneaindividuală
sau colectivă executată prin surprindere, precizie şi în
mare
viteză,
imediat după intrarea în posesia mingii (deposedare, preluare
etc.),înainte ca adversarii să se poată replia şi interveni.
Contraatacul
poate fi iniţiat de portar sau de oricare dintre jucătoriide câmp în funcţie de
situaţia concretă de joc
.
Folosirea
contraatacului este apreciată de unii specialişti în moddiferit. O parte susţin
că echipele mai modeste valoric folosesccontraatacul sporadic, ca urmare a
adoptării jocului pur defensiv şidistructiv. În cazul lor, atacul suferă din
punct de vedere al organizării, iaraşa
-
zisul
contraatac devine întâmplător. În schimb, contraatacul organizat(gândit şi
justificat), dar cu aplicare temporară şi condiţionată de existenţaanumitor
împrejurări favorabile, îndeplineşte toate condiţiile pentru a fiacceptat şi
folosit.
Jocul
actual cere din partea jucătorilor să acţioneze cu eficienţă atâtîn atac,
cât şi în apărare, indiferent de postul pe care îl ocupă în echipă.
Revenirea
rapidă în zona de mijloc sau în propria jumătate de teren
(în
faţa
porţii), tatonarea, deposedarea adversarului de minge şi marcajulsolicită pe
lângă o pregătire fizico
-
tehnică
corespunzătoare şi o bună pregătire tactică.